Decizia CCR nr. 736/2015Paragraful 6

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Referitor la prevederile art. 466 alin. (1) din Codul de procedură penală, se arată că persoanele ale căror hotărâri au rămas definitive potrivit Codului de procedură penală din 1968 şi care, la acel moment, aveau la dispoziţie prevederile art. 522^1 din acest din urmă cod, dar nu au exercitat această cale până la intrarea în vigoare a Codului de procedură penală actual, beneficiază de dispoziţiile art. 466 alin. (3) din Codul de procedură penală şi ale art. 92 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care le asigură posibilitatea de a lua la cunoştinţă că au la dispoziţie căile reglementate de dispoziţiile procesual penale împotriva hotărârilor pronunţate în procese în care nu au fost prezente. Se subliniază faptul că, pentru aceste persoane, practica judiciară este stabilă, în sensul că termenul de 1 lună se va calcula nu de la data teoretică a luării la cunoştinţă a condamnării, dată anterioară intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală, ci de la data de 1 februarie 2014, pentru a fi acoperite şi acele situaţii în care nu s-a făcut aplicarea concretă a art. 466 alin. (3) din Codul de procedură penală şi ale art. 92 din Legea nr. 302/2004 în aceste cauze. Se observă că aceste aspecte vizează însă domeniul interpretării şi aplicării legii, neaparţinând sferei atribuţiilor Curţii Constituţionale. Se susţine că, în privinţa dispoziţiilor art. 466 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu sunt formulate veritabile critici de neconstituţionalitate, argumentele aduse vizând aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti.