Decizia CCR nr. 250/2015Paragraful 6

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că niciuna dintre criticile autorului excepţiei nu poate fi reţinută, întrucât dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală nu reglementează un drept fundamental, ci un drept procedural, la care părţile pot să acceadă sau nu, în condiţiile stabilite de Codul de procedură penală. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la prevederile art. 320^1 din Codul penal din 1969, respectiv la deciziile nr. 975 şi nr. 988 din 22 noiembrie 2012, prin care instanţa de contencios constituţional a arătat că procedura recunoaşterii vinovăţiei, care a fost preluată într-o formă similară în cuprinsul actualului Cod de procedură penală, reprezintă o garanţie a prezumţiei de nevinovăţie, şi nu o încălcare a acesteia, şi că textele analizate nu limitează rolul judecătorului în soluţionarea cauzelor, întrucât acesta are posibilitatea să analizeze întregul probatoriu, să tragă concluziile care se impun şi să admită sau să respingă solicitarea de recunoaştere a vinovăţiei şi de aplicare a procedurii simplificate.