Decizia CCR nr. 603/2015Paragraful 11
Paragraful 11
7. Judecătoria Pătârlagele - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că incriminarea conflictului de interese are ca scop crearea premiselor legale desfăşurării activităţilor de serviciu şi exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice într-un cadru de imparţialitate şi integritate, pentru a asigura încrederea cetăţenilor în autorităţile şi instituţiile statului. Se susţine, totodată, că incriminarea acestor fapte garantează desfăşurarea de către funcţionarul public a activităţii sale profesionale cu un înalt grad de probitate morală şi că implicarea acestuia în luarea unor decizii care pot avea ca finalitate satisfacerea unui interes contrar presupune tocmai încălcarea acestei obligaţii de probitate morală. Se arată, de asemenea, că funcţionarul public pus în situaţia de a alege între interesele sale private sau ale unor persoane apropiate lui şi interesele instituţiei publice pe care o reprezintă va fi tentat să acţioneze în favoarea celor dintâi. Se susţine că, pentru aceste motive, textul criticat nu încalcă prevederile art. 1, 16 şi 53 din Constituţie.
Sursa oficială ↗