Decizia CCR nr. 556/2015Paragraful 33

26. Curtea reţine că diferenţele de salarizare invocate de autorii excepţiei, existente în cadrul personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" şi care avansează în gradaţiile 4 şi 5, provin din întreaga succesiune a actelor normative intervenite după anul 2010 [art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010 stabilind că diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5%, iar art. 11 alin. (3) din aceeaşi lege stabilind că tranşele de vechime în muncă, în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii sunt următoarele: gradaţia 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare; gradaţia 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare; gradaţia 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare; gradaţia 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare; gradaţia 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare], raportată la prevederile aplicabile anterior anului 2011 (potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006, la trecerea într-o altă treaptă de vechime în muncă sau vechime în funcţie, majorarea era de 5%, indiferent de treaptă). În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007).