Decizia CCR nr. 547/2015Paragraful 5
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 15.07.2015
- Dosarul
- 1.146L/2/2015.3
3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că, potrivit dispoziţiilor hotărârii criticate, comisia specială a Senatului pentru evaluarea stării democraţiei şi a statului de drept în România întocmeşte şi prezintă Senatului o evaluare "a modului în care puterile de stat funcţionează potrivit principiului constituţional al separaţiei echilibrului şi controlului reciproc. Această comisie organizează dezbateri, întocmeşte documentare extensive cu privire la tematica supusă evaluării. Comisia, "pe baza propriilor indicatori şi a propriului model de analiză, realizează un raport ce va măsura: independenţa şi imparţialitatea sistemului judiciar", rigoarea şi raţionalitatea procedurilor, controlul civil asupra instituţiilor de forţă, consistenţa drepturilor şi libertăţilor individuale, precum şi garanţiile constituţionale, formele şi eficacitatea controlului cetăţenesc asupra tuturor instituţiilor şi puterilor statului".
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.