Decizia CCR nr. 542/2015Paragraful 8

5. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, câtă vreme legea impune participarea procurorului în etapa examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, în condiţiile în care părţile nu sunt citate. Tratamentul diferenţiat pe care îl prevede legiuitorul în acest caz, în favoarea procurorului şi în defavoarea părţilor, nu asigură echilibrul necesar între acuzare şi apărare, fiind afectat, astfel, dreptul la un proces echitabil. În acelaşi timp, discriminarea creată aduce atingere principiului egalităţii în drepturi. Conţinutul acestei etape procesuale nu se limitează la verificarea formală a întrunirii cerinţelor prevăzute de lege, ci presupune o examinare a acestora, procurorul având posibilitatea nu numai să-şi spună punctul de vedere în legătură cu cele arătate în scris de către contestator, ci să invoce şi aspecte noi, asupra cărora partea absentă nu se va exprima. Mai mult, tot în acest cadru, instanţa se pronunţă şi asupra suspendării executării hotărârii a cărei anulare se cere şi o face, potrivit legii, după luarea concluziilor procurorului. Împrejurarea că, prin Decizia nr. 10 din 9 februarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii şi, în aplicarea art. 391 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, ce avea un conţinut asemănător cu art. 431 alin. (1) din noul Cod de procedură penală, a constatat că examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, fără citarea părţilor, nu încalcă dreptul acestora la un proces echitabil, consacrat prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu contrazice în niciun fel concluzia de mai sus, pentru motivele expuse în continuare. Astfel, Curtea Constituţională are competenţa exclusivă de a se pronunţa asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti şi atunci când se invocă reglementări internaţionale relevante. Instanţa supremă a analizat eventuala încălcare a dreptului la un proces echitabil doar din perspectiva necitării părţilor, făcând abstracţie de participarea procurorului. În fine, soluţia a fost adoptată în considerarea naturii juridice a contestaţiei în anulare, calificată în considerente a fi instituită pentru îndreptarea viciilor de ordin procedural ce atrag nulitatea la care se referă, or noua configuraţie a acestei căi extraordinare de atac este parţial diferită în condiţiile eliminării unui grad de jurisdicţie, astfel că, în afara unor erori de procedură, poate fi invocată şi o eroare de judecată, respectiv greşita condamnare a inculpatului, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal [art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală]. În aceste condiţii, soluţia potrivită nu este eliminarea dispoziţiei referitoare la participarea procurorului, ci, dimpotrivă, citarea părţilor. În plus, instanţa arată că este de reflectat cu privire la cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în sensul că ar trebui să constituie un caz de recurs în casaţie, în condiţiile în care, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură penală, hotărârea definitivă este supusă casării dacă "nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată", iar pct. 8 din acelaşi alineat face vorbire doar despre greşita dispunere a încetării procesului penal, lăsând pe seama contestaţiei în anulare îndreptarea erorii greşitei condamnări, deşi existau probe care impuneau încetarea procesului penal.