Decizia CCR nr. 535/2015Paragraful 13
Paragraful 13
10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinută în încheierea de sesizare din Dosarul Curţii Constituţionale nr. 406D/2015, autorul susţine, în esenţă, faptul că prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv şi interzicerea discriminării, de vreme ce contradictorialitatea nu poate fi respectată în lipsa contestatorilor, pe cale de consecinţă, fiind încălcat şi dreptul la apărare al acestora. În plus, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 416D/2015, autorul susţine că prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 1 privind obligaţia de a respecta drepturile omului, art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv şi art. 14 privind interzicerea discriminării, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie, întrucât încalcă egalitatea de arme, componentă a dreptului la un proces echitabil, şi egalitatea în faţa legii. Arată că reprezentanţii Ministerului Public şi al penitenciarului pot fi prezenţi în instanţă pentru a-şi susţine punctele de vedere, iar condamnatului-contestator nu i se permite acest lucru, aflându-se într-o situaţie de inferioritate faţă de celelalte părţi din dosar. De asemenea, arată că nu are apărător pentru că nu are resursele financiare necesare în acest sens, aşa încât nu poate beneficia de o analiză efectivă a contestaţiei.
Sursa oficială ↗