Decizia CCR nr. 719/2015Paragraful 14

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv şi dreptul la apărare, întrucât, pe de o parte, persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, iar, pe de altă parte, asistenţa juridică nu este obligatorie. Arată că nu cunoaşte conţinutul dosarului în care este citat, astfel încât nu poate să formuleze memoriu cu privire la fondul contestaţiei şi nici să propună şi să susţină probe şi nu ştie dacă penitenciarul a depus sau nu la dosar vreo propunere de înţelegere amiabilă. De asemenea, în condiţiile în care nu poate depune personal memoriul la instanţă, nu are nicio garanţie că acesta ajunge la dosar, depinzând de penitenciar - cu care are interese contrare - atât pentru a primi materialele necesare redactării memoriului, cât şi pentru ca acesta să fie înaintat instanţei. Consideră că, prin neprezentarea obligatorie în faţa instanţei la judecarea contestaţiei, este pus într-o situaţie de inferioritate faţă de procuror şi de administraţia penitenciarului, încălcându-se astfel egalitatea de arme între acuzare şi apărare, oralitatea şi contradictorialitatea şedinţei de judecată. În acest sens, face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014.