Decizia CCR nr. 505/2015Paragraful 10

7. Se mai arată că, exceptând textul de lege criticat, Legea nr. 422/2001 nu face nicio altă distincţie între proprietarii de clădiri - monumente istorice, şi proprietarii de ansambluri arhitecturale - monumente istorice, astfel cum sunt definite în art. 3 lit. a) şi b) din Legea nr. 422/2001, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile cu privire la construcţiile deţinute în proprietate. Astfel, potrivit art. 4 alin. (4) şi (5) din acelaşi act normativ, ambele categorii de proprietari sunt obligate să acorde un drept de preempţiune statului, la vânzarea acestora. Se mai arată că textul de lege criticat a fost modificat în sensul criticat prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate prin art. I pct. 43 din Legea nr. 259/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, iar, pe de altă parte, textul de lege criticat nu este corelat cu prevederile art. 250 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care nu face nicio distincţie între clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, şi pentru care nu se datorează impozit.