Decizia CCR nr. 498/2015Paragraful 38

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.06.2015 · dosar 996
Paragraful 38
30. În realizarea acestui Program, Guvernul, în noua structură/compoziţie politică, a procedat la adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi modificarea şi completarea unor acte normative. Potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, aceste măsuri au fost adoptate în scopul de a permite "desfăşurarea, în cel mai scurt timp, în noul cadru organizatoric, a activităţii Guvernului, ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, instituţiilor publice şi structurilor din cadrul administraţiei publice centrale", reţinânduse că, "în cazul neadoptării măsurilor propuse, nu se pot asigura punerea în aplicare a Programului de guvernare acceptat de Parlament şi îndeplinirea principalului rol al Guvernului de a realiza politica internă şi externă a ţării şi de a exercita conducerea generală a administraţiei publice, cu repercusiuni directe asupra cetăţenilor, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare". Înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială s-a realizat, potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, "ţinând cont de imperativul consolidării cadrului legal şi îmbunătăţirii activităţii din domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei muncii, sistemului naţional de asistenţă socială, respectiv domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi".
Sursa oficială ↗