Decizia CCR nr. 488/2015Paragraful 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.06.2015 · dosar 2.691/40/2014
Paragraful 15
11. Arată că, în fapt, Legea nr. 63/2011 a readus valorile salariale ale cadrelor didactice la nivelul stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, care a fost declarată neconstituţională, ceea ce a condus la o scădere cu 25% a cuantumului salariilor. În acest sens susţin că, după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, Guvernul avea obligaţia să respecte prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi să modifice salariile prevăzute în anexele Legii nr. 63/2011 prin raportarea lor la valorile stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Sursa oficială ↗