Decizia CCR nr. 228/2015Paragraful 14
Paragraful 14
12. Autorii excepţiei arată că, în fapt, Legea nr. 63/2011 a readus valorile salariale ale cadrelor didactice la nivelul stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, care a fost declarată neconstituţională, ceea ce a condus la o scădere a cuantumului salariilor cu 25%. În acest sens, susţin că, după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, Guvernul avea obligaţia să respecte prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi să modifice salariile prevăzute în anexele Legii nr. 63/2011 prin raportarea lor la valorile stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
Sursa oficială ↗