Decizia CCR nr. 494/2015Paragraful 14

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât înlătură, în cazul angajatorului aflat în insolvenţă, dreptul salariaţilor la consultare şi informare atunci când au loc concedieri colective, drept recunoscut, în general, salariaţilor şi reglementat expres în art. 69 şi următoarele din Codul muncii, instituind o derogare şi cu privire la termenul de preaviz ce trebuie respectat în această situaţie. Se arată că prin Hotărârea din 3 martie 2011, pronunţată în Cauza C-235/2010 David Claes şi alţii împotriva Landsbanki Luxembourg SA, în interpretarea Directivei 98/59/CE, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat o interpretare directă dreptului fundamental al salariaţilor de a fi consultaţi şi informaţi, inclusiv în procedura insolvenţei (în cazul respectiv, societatea se afla chiar în lichidare). În aceste condiţii, în opinia autorului excepţiei, este evident că această hotărâre este generatoare de efecte juridice obligatorii pentru statele membre, în sensul recunoaşterii acestor drepturi. De asemenea se arată că prin modul neclar, imprecis şi lipsit de previzibilitate în care textul este formulat nu se poate determina intenţia reală a legiuitorului, dacă a dorit sau nu reglementarea unei derogări de la normele generale privind termenul de preaviz în caz de concediere colectivă, menţionate în Codul muncii, termen de 20 de zile. Se are în vedere că la data adoptării Legii nr. 85/2006, în Codul muncii era reglementat un termen de 15 zile lucrătoare de preaviz în caz de concediere colectivă, termen modificat în anul 2011, fiind instituit un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare. Or, legea criticată face referire la un termen de 15 zile, care pare a fi o transpunere a termenului existent în forma anterioară a dispoziţiilor în materie din Codul muncii, şi care era de 15 zile.