Decizia CCR nr. 448/2015Paragraful 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.06.2015 · dosar 1.142/44/2013
Paragraful 18
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a reţinut că legiuitorul a restrâns în mod absolut posibilitatea părţilor de a avea cunoştinţă şi de a dezbate excepţiile ridicate din oficiu şi susţinerile parchetului, plasându-le într-o situaţie dezavantajoasă faţă de procuror, întrucât inculpatul nu se bucură de posibilitatea reală de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar şi la tot ceea ce este prezentat de acesta, fiind limitat doar la a depune cereri şi excepţii după consultarea rechizitoriului, iar partea civilă şi partea responsabilă civilmente sunt excluse ab initio din procedura de cameră preliminară (paragraful 41). Astfel, din perspectiva contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil, Curtea a apreciat că norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părţile din procesul penal - inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente - a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi să prevadă posibilitatea tuturor acestor părţi de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei (paragraful 43). Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Ţinând cont de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi de faptul că decizia mai sus menţionată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză, Curtea urmează a respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală ca devenită inadmisibilă.
Sursa oficială ↗