Sari la conținut

Decizia CCR nr. 205/2015Paragraful 20

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
31.03.2015
Dosarul
1.590/110/2014

12. Cu privire la aceste critici, Curtea constată că, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 42-49 şi paragrafele 54-58, a constatat că dispoziţiile art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, precum şi dispoziţiile art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală raportat la art. 344 alin. (4) , art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din acelaşi cod sunt neconstituţionale. Cu acel prilej, instanţa de contencios constituţional a reţinut că inculpatul nu se bucură de posibilitatea reală de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar şi la tot ceea ce este prezentat de acesta, fiind limitat la a depune cereri şi excepţii după consultarea rechizitoriului, iar în ceea ce priveşte partea civilă şi partea responsabilă civilmente, Curtea a reţinut că acestea sunt excluse ab initio din procedura de cameră preliminară. Reglementând în acest mod, legiuitorul a restrâns în mod absolut posibilitatea părţilor de a avea cunoştinţă şi de a dezbate excepţiile ridicate din oficiu şi susţinerile parchetului, plasându-le într-o situaţie dezavantajoasă faţă de procuror. De aceea, din perspectiva contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil, instanţa de contencios constituţional a apreciat că trebuie să li să permită comunicarea documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului în aşa fel încât să aibă posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie