Decizia CCR nr. 511/2016Paragraful 24
Paragraful 24
17. Tot prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, paragraful 20, instanţa de contencios constituţional a reţinut că a eliminat, cu acele ocazii, din conţinutul normativ aspectele neconstituţionale care, astfel remediate, conduc, alături de argumentele deciziei anterior referite, la conturarea unei instituţii constituţionale şi funcţionale. Astfel, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 42, 43 şi 63, şi Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, paragraful 31 şi paragraful 34, au fost admise excepţiile de neconstituţionalitate invocate în respectivele cauze, prilej cu care instanţa de contencios constituţional a statuat că, de vreme, ce inculpatul nu se bucură de posibilitatea reală de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar şi la tot ceea ce este prezentat de acesta, fiind limitat la a depune cereri şi excepţii după consultarea rechizitoriului, iar partea civilă şi partea responsabilă civilmente erau excluse ab initio din procedura de cameră preliminară, atunci, din perspectiva contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil, norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părţile din procesul penal - inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente - a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi să prevadă posibilitatea tuturor acestor părţi de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei.
Sursa oficială ↗