Decizia CCR nr. 475/2015Paragraful 25

18. Având în vedere atât critica de neconstituţionalitate, cât şi evoluţia legislativă în domeniul salarizării, Curtea constată că autorul excepţiei porneşte de la o premisă falsă, anume că diferenţele de salarizare apărute între el şi colegii săi ca urmare a avansării într-o nouă gradaţie sunt determinate de faptul că, în anul 2012 şi ulterior, cu prilejul avansării, nu a fost acordat salariul aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. Or, Curtea observă că şi anterior anului 2012 a existat acelaşi regim juridic, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010. Raţiunea neacordării salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 în anul 2011 şi în anii ce au urmat a fost aceea de a preveni afectarea drepturilor salariale ale unor categorii de personal care ar fi rezultat din aplicarea dispoziţiilor acestei legi şi necesităţii de a se circumscrie celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, cu privire la dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010, în sensul că "există o obligaţie pozitivă în sarcina legiuitorului ca, în momentul aplicării prezentei legi în privinţa determinării valorii salariului/soldei/indemnizaţiei brute, indiferent de coeficientul de ierarhizare aplicabil diverselor categorii de personal plătit din fonduri publice, salariul/solda/indemnizaţia brută a acestora să fie la un nivel cel puţin aplicabil egal lunii iunie 2010." Astfel, "pentru ca la momentul aplicării prezentei legi în privinţa determinării valorii salariului/soldei/indemnizaţiei brute acestea din urmă să nu cunoască o scădere sub nivelul din iunie 2010, legiuitorul trebuie să stabilească o valoare de referinţă adecvată, superioară celei prevăzute în momentul de faţă prin art. 10 alin. (4) din lege."