Decizia CCR nr. 278/2015Paragraful 28
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 23.04.2015
- Dosarul
- 4.325/83/2013
23. De altfel, analizând pe calea controlului de constituţionalitate a priori dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010, Curtea Constituţională a precizat prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, că "există o obligaţie pozitivă în sarcina legiuitorului ca, în momentul aplicării prezentei legi în privinţa determinării valorii salariului/soldei/indemnizaţiei brute, indiferent de coeficientul de ierarhizare aplicabil diverselor categorii de personal plătit din fonduri publice, salariul/solda/indemnizaţia brută a acestora să fie la un nivel cel puţin aplicabil egal lunii iunie 2010". Astfel, "pentru ca la momentul aplicării prezentei legi în privinţa determinării valorii salariului/soldei/indemnizaţiei brute acestea din urmă să nu cunoască o scădere sub nivelul din iunie 2010, legiuitorul trebuie să stabilească o valoare de referinţă adecvată, superioară celei prevăzute în momentul de faţă prin art. 10 alin. (4) din lege".
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.