Decizia CCR nr. 462/2015Paragraful 18
Paragraful 18
12. Spre deosebire de Codul de procedură penală din 1968, Codul de procedură penală în vigoare prevede, la art. 396 alin. (1) , următoarele soluţii ce pot fi pronunţate de instanţa de judecată în rezolvarea acţiunii penale: condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Condamnarea se pronunţă, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, similar vechii reglementări, atunci când instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, că aceasta constituie infracţiune şi că a fost săvârşită de inculpat. Renunţarea la aplicarea pedepsei se pronunţă, conform art. 396 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat în condiţiile art. 80-82 din Codul penal. În această situaţie, având în vedere dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Codul penal, operaţiunea de individualizare a pedepsei pentru infracţiunea săvârşită şi determinarea pedepsei aplicabile se fac doar în condiţiile aplicării prevederilor art. 82 alin. (3) din Codul penal ce reglementează anularea renunţării la aplicarea pedepsei. Amânarea aplicării pedepsei se poate dispune, potrivit art. 396 alin. (4) din Codul de procedură penală, dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat în condiţiile art. 83-90 din Codul penal. Având în vedere condiţia prevăzută la art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal, individualizarea pedepsei şi stabilirea pedepsei aplicabile prezintă relevanţă în ipoteza aplicabilităţii în cauză a dispoziţiilor art. 88 sau art. 89 din Codul penal, referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei şi, respectiv, la anularea amânării aplicării pedepsei. Achitarea şi încetarea procesului penal sunt soluţii pronunţate de instanţa de judecată în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) -d) din Codul de procedură penală şi, respectiv, art. 16 alin. (1) lit. e) -j) din Codul de procedură penală.
Sursa oficială ↗