Decizia CCR nr. 442/2015Paragraful 34

24. Curtea reţine că nu numai acest element al legii o califică drept lege organică, ci conţinutul său normativ complex, întrucât domeniul său de reglementare intră în sfera de incidenţă şi a altor texte constituţionale care impun adoptarea sa sub forma legii organice. În acest sens, Curtea reţine că, ulterior, Legea nr. 51/2006 este modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2008 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi a Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 26 februarie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 204/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 26 noiembrie 2012. Această din urmă lege a fost adoptată ca lege organică, fără ca această calificare să fi fost exclusiv rezultatul faptului că reglementa o derogare de la prevederile art. 13 din Legea nr. 215/2001, în sensul că asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice nu sunt conduse de consiliul de administrare, ci de adunarea generală, consiliul director şi comisia de cenzori. Astfel, Curtea constată că această lege a fost adoptată ca organică, întrucât, prin conţinutul său normativ, configurează raporturile dintre autorităţile administraţiei publice şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice [art. 8-22 din legea analizată], aspect care reprezintă o parte componentă a regimului general al autonomiei locale astfel cum acesta este reglementat în cadrul secţiunii 1 - Regimul general al autonomiei locale - cap. I - Dispoziţii generale din Legea nr. 215/2001. Or, regimul general al autonomiei locale ţine de obiectul de reglementare al legii organice, conform art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie. Aşadar, o atare lege, prin obiectul pe care şi l-a propus să îl reglementeze, defineşte şi stabileşte rolul, locul, modul de compunere, competenţele, atribuţiile şi legăturile funcţionale între autorităţile administraţiei publice locale, cele centrale, cele de reglementare şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, după caz, stabilind, totodată, misiunea, organizarea şi funcţionarea acestora din urmă. Ea stabileşte cadrul legislativ în care autorităţile publice locale/asociaţiile de dezvoltare intercomunitară se manifestă pentru a soluţiona şi gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, serviciile de utilităţi publice [a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis art. 3 alin. (1) din Legea nr. 215/2001]. Pentru a avea o imagine completă asupra a ceea ce înseamnă o atare asociaţie, Curte reţine şi definiţia acestora cuprinsă în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, potrivit căreia ele sunt "structuri de cooperare cu personalitate juridică de drept privat şi statut de utilitate publică recunoscut prin efectul legii, destinate exercitării şi realizării în comun a competenţelor autorităţilor administraţiei publice locale referitoare la furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice, stabilite în sarcina acestora potrivit dispoziţiilor prezentei legi, ale Legii nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii-cadru a descentralizării nr. 195/2006". Desigur, legea menţionată cuprinde şi dispoziţii care nu se circumscriu domeniului legii organice, iar adoptarea legii menţionate ca lege organică nu echivalează cu transformarea dispoziţiilor cu caracter ordinar, ele rămânând ordinare ca natură juridică, putând fi, ulterior, modificate şi completate prin legi ordinare.