Decizia CCR nr. 426/2015Paragraful 28

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea, în privinţa susţinerilor autoarei excepţiei potrivit cărora dispoziţiilor art. 215 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură fiscală îngrădesc accesul liber la justiţie prin condiţionarea suspendării actului administrativ fiscal de depunerea unei cauţiuni, reţine că prin Decizia nr. 500 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 18 iunie 2008, a statuat că instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii ca o condiţie a suspendării executării actului administrativ fiscal nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie, contrară prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei formulate împotriva actului administrativ fiscal, ci cauţiunea a fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal. Raportat la cauza de faţă, Curtea reţine că legiuitorul, prin edictarea normei legale criticate, şi-a exercitat tocmai competenţa dată în sarcina sa de textul art. 126 alin. (2) din Constituţie. Instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării actului administrativ fiscal, are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.