Decizia CCR nr. 383/2015Paragraful 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.05.2015 · dosar 161/212/2014
Paragraful 9
6. Se susţine, totodată, că prevederile art. 342-346 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât au un caracter extrem de lapidar şi sunt lipsite de claritate şi de previzibilitate, dând naştere arbitrariului şi lăsând judecătorului posibilitatea să creeze dreptul. În acest sens, se arată că dispoziţiile legale ce reglementează camera preliminară nu prevăd dacă întocmirea minutei în cazurile prevăzute la art. 345 alin. (2) şi art. 346 din Codul de procedură penală este sau nu obligatorie şi că, în aceste condiţii, unele instanţe întocmesc minute (cum sunt cele din raza Curţii de Apel Constanţa) considerând ca fiind incidente în această situaţie prevederile art. 400 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe când alte instanţe, în aceeaşi împrejurare procedurală, nu întocmesc minute (cum sunt cele din raza Curţii de Apel Târgu Mureş), cu argumentul că legiuitorul nu a prevăzut expres obligativitatea întocmirii acestora. De asemenea, se susţine că terminologia folosită de legiuitor în redactarea dispoziţiilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală este mult prea vagă, nelăsând să se înţeleagă la ce se referă noţiunile de "cereri" şi "excepţii", respectiv care este obiectul acestora.
Sursa oficială ↗