Decizia ÎCCJ nr. 12/2024 (HP)Punctul I

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 11.03.2024 · dosar 5.157/99/2020
Punctul I
I. Titularul și obiectul sesizării 18. Prin Încheierea de ședință din data de 12 decembrie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 5.157/99/2020, având ca obiect apelul formulat de inculpata N.M. împotriva Sentinței penale nr. 506/11.11.2022, pronunțate de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 5.157/99/2020, Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: În situația infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, pentru care încadrarea în variantele agravate, incriminate de art. 9 alin. (2) și (3) din aceeași lege, este condiționată de o valoare a prejudiciului mai mare de 100.000 euro, respectiv de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, modificarea cursului valutar stabilit de BNR ulterior consumării faptei, astfel încât aceeași faptă concretă, analizată în raport cu un curs valutar superior valoric, nu s-ar mai încadra în varianta agravată prevăzută de art. 9 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 241/2005, ci în varianta de bază, reglementată de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, este de natură să activeze principiul aplicării legii penale mai favorabile, cu consecința stabilirii în cauză a încadrării juridice care este cea mai favorabilă inculpatului în condițiile art. 5 din Codul penal, în raport cu cursurile valutare succesive ulterioare consumării faptei sau, dimpotrivă, într-o astfel de situație, se are în vedere, în mod exclusiv, cursul valutar BNR aplicabil la momentul consumării faptei? ... ...
Sursa oficială ↗