Decizia CCR nr. 377/2015Paragraful 19

14. Distinct de cele reţinute în jurisprudenţa mai sus indicată, Curtea observă că autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate critică prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 care instituie competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor de a soluţiona cauzele care au ca obiect raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, pe motiv că secţia de contencios administrativ a tribunalului nu ar reprezenta "instanţă judecătorească stabilită prin lege" în sensul dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie. În opinia sa, în această sintagmă se încadrează doar entităţile enumerate limitativ în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, şi anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel, tribunalele, tribunalele specializate, instanţele militare şi judecătoriile. De asemenea, în optica sa, ar mai constitui instanţe judecătoreşti şi cele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, text care stabileşte că prin instanţă de contencios administrativ se înţelege secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalele administrativ-fiscale. Autorul pretinde că doar prin acestea se poate înfăptui justiţia, întrucât numai acestea sunt calificate expres de legiuitor ca instanţe judecătoreşti.