Decizia CCR nr. 377/2015Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 contravin dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, întrucât secţia de contencios administrativ a tribunalului nu este "instanţă judecătorească stabilită prin lege". În opinia sa, în această sintagmă se încadrează doar entităţile enumerate limitativ în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi în art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acestea fiind calificate expres de legiuitor ca "instanţe judecătoreşti". Susţine că, în lipsa unui text de lege care să adauge explicit secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor la lista "instanţelor de judecată", secţiile în cauză rămân doar elemente de structură internă a tribunalelor, aflate într-o relaţie de tip parte-întreg cu acestea, ca de altfel şi secţiile de litigii de muncă sau secţiile civile. Opinează că secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor nu respectă exigenţa cuprinsă în art. 126 din Constituţie de a fi înfiinţate prin lege, deoarece acestea sunt instituite prin acte administrative individuale ale Consiliului Superior al Magistraturii, care nu se aduc la cunoştinţa publică prin publicare în Monitorul Oficial al României, contravenind cerinţei accesibilităţii legii impuse în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În condiţiile în care, potrivit art. 126 din Constituţie, actul de justiţie se realizează doar de o instanţă de judecată stabilită prin lege, autorul excepţiei consideră că art. 109 din Legea nr. 188/1999 îi îngrădeşte dreptul la justiţie şi la un proces echitabil, încălcând art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.