Decizia CCR nr. 344/2015Paragraful 34

30. Totodată, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că instituirea dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau a majorărilor de întârziere reprezintă o măsură de politică fiscală, pe care legiuitorul a reglementat-o în vederea sancţionării conduitei culpabile pe care contribuabilii o au, prin neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor de plată, iar stabilirea de către legiuitor a acestora într-un anumit cuantum pentru fiecare zi de întârziere nu are relevanţă constituţională, din moment ce o atare valoare nu este excesivă, ci este stabilită într-un cuantum rezonabil, dar suficient de disuasiv pentru a nu îşi pierde raţiunea pentru care au fost instituite, şi anume de a obliga debitorii obligaţiilor fiscale să îşi execute întru totul şi până la termenul scadent obligaţiile pe care le au în raport cu bugetul de stat. În acest sens sunt Decizia nr. 561 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 18 decembrie 2014, şi Decizia nr. 33 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 26 februarie 2015.