Decizia CCR nr. 33/2015Paragraful 21

16. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că instituirea dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau a majorărilor de întârziere reprezintă o măsură de politică fiscală pe care legiuitorul a reglementat-o în vederea sancţionării conduitei culpabile pe care contribuabilii o au prin neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor de plată. De asemenea, s-a arătat că stabilirea de către legiuitor a acestora într-un anumit cuantum pentru fiecare zi de întârziere nu are relevanţă constituţională din moment ce o atare valoare nu este excesivă, ci este stabilită într-un cuantum rezonabil, dar suficient de disuasiv pentru a nu îşi pierde raţiunea pentru care au fost instituite, şi anume de a obliga debitorii obligaţiilor fiscale să îşi execute întru totul şi până la termenul scadent obligaţiile pe care le au în raport cu bugetul de stat.