Decizia ÎCCJ nr. 9/2024 (HP)Punctul V

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 19.02.2024 · dosar 2.892/1/2023
Punctul V
V. Punctul de vedere al instanței de trimitere 39. În opinia Tribunalului București, în primul rând, art. 115 din Legea nr. 85/2014 se aplică, în egală măsură, atât cererilor formulate de administratorul judiciar, cât și celor formulate de administratorul special cu acordul administratorului judiciar sau ratificate de administratorul judiciar, pentru că, în toate aceste situații, cererile sunt introduse cu acordul administratorului judiciar sau chiar de către acesta, iar din acest punct de vedere juridic reprezintă în egală măsură rezultatul manifestării sale de voință. Însă, ratificarea nu poate viza decât un act al societății deja aflate în procedura insolvenței, iar nu un act al administratorului statutar din perioada anterioară deschiderii procedurii și deci un act realizat de către reprezentantul legal al părții de la acel moment, motiv pentru care, în dezacord cu celelalte opinii formulate în practica judiciară, nu sunt considerate relevante argumentele decurgând din actul ratificării cererii de apel. ... 40. În al doilea rând, taxa judiciară de timbru reprezintă o taxă colectată în mod obligatoriu, în baza legii, cu ocazia prestării unor servicii de către instituții sau autorități publice, fără existența unui echivalent între cuantumul taxei și valoarea serviciului, astfel cum se circumscrie noțiunii definite de art. 1 pct. 36 din Codul de procedură fiscală. ... 41. Potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru sunt datorate de către toate persoanele fizice și juridice și reprezintă plata serviciilor prestate de către instanțele judecătorești, precum și de către Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. ... 42. În ceea ce privește chestiunea de drept incidentă în prezenta situație, deși art. 115 din Legea nr. 85/2014 vorbește despre cererile administratorului judiciar, s-a considerat că obligația de plată a taxei judiciare de timbru devine certă, lichidă și exigibilă doar la momentul stabilirii acestei obligații de către instanță și comunicării sale părții, anterior acestor momente neputându-i-se solicita părții îndeplinirea obligației și neputând fi aplicate sancțiuni pentru nedepunerea taxei de timbru, spre deosebire de ipoteza plății anticipate a taxei judiciare de timbru achitate în mod voluntar de către parte. ... 43. Întrucât obligația se naște la momentul stabilirii ei de către instanță, atunci această dată prezintă relevanță pentru stabilirea regimului aplicabil obligației de plată a taxei, iar nu data introducerii cererii. La aceste aprecieri de ordin teoretic se adaugă constatarea faptului că legiuitorul a stabilit că este necesară scutirea de taxă a societății aflate în stare de insolvență în considerarea principiilor procedurii insolvenței, astfel cum sunt acestea consacrate în art. 4 din Legea nr. 85/2014, precum principiul maximizării gradului de recuperare a creanțelor și principiul acordării unei șanse debitorului de redresare eficientă și efectivă a afacerii. ... 44. Or, aceste principii se impun a fi respectate atât atunci când partea era în procedura insolvenței la data depunerii cererii, cât și atunci când aceasta s-a deschis înainte de nașterea efectivă a obligației de plată a taxei judiciare de timbru. De asemenea, s-a apreciat că nu există nicio distincție reală între cele două situații sau relevantă pentru problema supusă dezbaterii. Din această perspectivă, s-a reținut faptul că se poate reține incidența art. 115 din Legea nr. 85/2014 și în situații precum cea de față și că poate fi aplicat inclusiv prin analogie, conform art. 5 din Codul de procedură civilă, când insolvența a intervenit după introducerea cererii, dar înainte de stabilirea și comunicarea taxei judiciare de timbru. ... ...
Sursa oficială ↗