Decizia CCR nr. 306/2015Paragraful 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.04.2015 · dosar 335/36/2014
Paragraful 18
15. În continuare, autorii susţin că nu sunt respectate exigenţele care condiţionează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, iar dispoziţiile art. 124 din Legea fundamentală rămân iluzorii, în condiţiile în care Guvernul limitează şi suspendă efectele unor hotărâri judecătoreşti. Autorii mai susţin încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (6) şi art. 148 din Constituţie, deoarece Guvernul a încălcat obligaţia de a aplica cu prioritate dreptul european. Referitor la regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului european, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că aceste reguli trebuie să respecte principiul echivalenţei (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului Uniunii Europene, nu pot fi instituite condiţii mai puţin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului naţional) şi principiul efectivităţii.
Sursa oficială ↗