Sari la conținut

Decizia CCR nr. 278/2015Paragraful 25

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
23.04.2015
Dosarul
4.325/83/2013

20. Având în vedere cele mai sus reţinute, Curtea constată că, în speţă, se impune a fi analizat dacă reglementarea criticată reprezintă o modalitate de contracarare pe calea unei ordonanţe de urgenţă a unor măsuri legislative în domeniul salarizării dispuse de Parlament, demers ce impune observarea evoluţiei legislative în domeniul salarizării care a condus la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012. Astfel, Curtea reţine că, prin Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, s-a instituit un nou sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar. Deşi s-a prevăzut reîncadrarea personalului bugetar pe noi funcţii, gradaţii şi grade, precum şi în raport cu vechimea avută, art. 7 alin. (2) din această lege a stabilit că realizarea trecerii la noul sistem de salarizare se va face etapizat, astfel încât, în perioada de implementare, nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficia. În acest scop, prin art. 30 alin. (5) din aceeaşi lege s-a prevăzut că, "în anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009[...]". În Partea a III-a a Legii nr. 330/2009 s-a prevăzut necesitatea adoptării unui nou proiect de lege, care să continue procesul de reformare a sistemului public de salarizare şi ierarhizare. Prin urmare, reglementând un nou sistem de salarizare, legiuitorul a urmărit în acelaşi timp garantarea cuantumului salariilor, aşa cum era acesta înainte de intrarea în vigoare a legii, sens în care au fost prevăzute dispoziţii derogatorii, precum cele reglementate de art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, astfel încât reîncadrarea pe noile funcţii, grade, gradaţii şi în funcţie de vechimea în muncă să nu atragă diminuarea veniturilor salariale ale unor categorii de personal.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie