Decizia CCR nr. 259/2015Paragraful 27

23. Curtea Constituţională a definit noţiunea de conflict juridic de natură constituţională prin "acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau a refuzului de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţia lor". Din analiza acestei definiţii jurisprudenţiale, preşedintele Senatului României constată că nu există niciun temei logic şi semantic ca rezultatul unei activităţi parlamentare legale şi regulamentare să fie inclus în această definiţie. În şedinţa din 25 martie 2015, Senatul a supus la vot o cerere regulamentară adresată de ministrul justiţiei, care nu a putut fi încuviinţată, deoarece nu a întrunit numărul necesar de voturi. Neîntrunindu-se aceste condiţii de procedură, Senatul nici nu avea cum să adopte o hotărâre care să reflecte rezultatul votului în plen. Ca atare, nici nu au fost întrunite condiţiile de adoptare a vreunei hotărâri parlamentare în acest sens. Senatul nu a încălcat nicio atribuţie a sa, a acţionat strict potrivit propriului regulament şi a aplicat o normă a cărei constituţionalitate nu a fost contestată la Curtea Constituţională. Prin votul din 25 martie 2015, Senatul României nu a împiedicat nici Parchetul, nici instanţa de judecată competentă să deruleze urmărirea penală şi, respectiv, judecarea cauzei, astfel că ideea apariţiei unui blocaj în activitatea puterii judecătoreşti nu poate fi susţinută prin niciun argument.