Decizia ÎCCJ nr. 79/2023 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului
A. Dosarul nr. 1.280/89/2022
15. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui - Secția civilă, la data de 1 iulie 2022, cu nr. 1.280/89/2022, reclamanta X a solicitat obligarea pârâtei DIICOT la acordarea unui număr de 55 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei ianuarie 2017-iunie 2022, precum și la plata indemnizației de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare începând cu data nașterii dreptului și până la data plății. ...
16. În motivare, reclamanta a arătat că în perioada de referință a ocupat funcția de procuror în cadrul DIICOT, beneficiind de concediu de odihnă de 35 de zile anual, prevăzut de art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, dar a susținut că, pe lângă aceste zile de concediu, este îndreptățită și la concediu anual suplimentar, pentru faptul că activitatea prestată a fost încadrată ca fiind desfășurată într-un loc de muncă cu condiții periculoase și vătămătoare. ...
17. Prin întâmpinare, pârâta DIICOT a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că, raportat la perioada supusă analizei judiciare (ianuarie 2017-iunie 2022) și data înregistrării acțiunii pe rolul instanței (1 iulie 2022), dreptul la acțiune al reclamantei este prescris. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. ...
18. Prin Sentința civilă nr. 1.359 din 8 decembrie 2022, Tribunalul Vaslui - Secția civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată, a admis cererea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de bani reprezentând compensarea a 55 de zile de concediu de odihnă suplimentar aferent perioadei ianuarie 2017-iunie 2022, sumă actualizată cu indicele de inflație, precum și acordarea dobânzii legale penalizatoare. ...
19. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în condițiile în care angajatul își desfășoară activitatea în condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și a primit spor de 15% pentru condițiile concrete de muncă, acesta este îndreptățit la acordarea/recunoașterea unui concediu de odihnă suplimentar, conform art. 147 din Codul muncii. Acordarea sporului pentru munca desfășurată în condiții de muncă vătămătoare impune și recunoașterea dreptului la un concediu de odihnă suplimentar. ...
20. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta DIICOT, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. A solicitat admiterea cererii de apel, schimbarea sentinței, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 1 iulie 2019 și, pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. ...
21. La termenul de judecată din data de 15 iunie 2023, Curtea a pus în discuție oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel cum au fost redate la paragraful 8 din prezenta decizie, iar prin încheierea de ședință pronunțată la aceeași dată sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății. ... ...
B. Dosarul nr. 3.824/99/2022
22. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta - judecător pensionat - a solicitat obligarea pârâtului Tribunalul Iași la compensarea în bani a 51 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2017-14 februarie 2022, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatorii începând cu data de la care dreptul era datorat și până la plata efectivă. ...
23. În cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că la eliberarea din funcția de judecător, prin pensionare, a primit de la pârâtul Tribunalul Iași compensarea în bani pentru zilele de concediu neefectuat din cele 35 de zile anuale prevăzute de art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și că, pe lângă cele 35 de zile de concediu, era îndreptățită și la concediu anual suplimentar pentru faptul că activitatea prestată a fost încadrată ca fiind desfășurată într-un loc de muncă cu condiții periculoase și vătămătoare. ...
24. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a susținut că din actele normative indicate de reclamantă nu reiese îndreptățirea judecătorilor la zile de concediu de odihnă suplimentar și că nu există nicio legătură între îndreptățirea de a beneficia de sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și îndreptățirea de a beneficia de un concediu de odihnă suplimentar. ...
25. Prin Sentința civilă nr. 2.303 din 29 septembrie 2022, Tribunalul Iași - Secția civilă a admis acțiunea și l-a obligat pe pârât să îi plătească reclamantei în bani suma reprezentând compensarea a 51 de zile de concediu de odihnă suplimentar aferent perioadei 1 ianuarie 2017-14 februarie 2022, actualizată cu indicele de inflație, cu dobânda legală penalizatoare, începând cu data de la care dreptul era datorat și până la data plății efective. ...
26. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Tribunalul Iași, invocând faptul că prima instanță în mod eronat a considerat că dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 250/1992), și cele din Codul muncii le sunt aplicabile judecătorilor. ...
27. La termenul de judecată din data de 15 iunie 2023, Curtea a repus cauza pe rol, pentru a pune în discuția părților oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, astfel cum a fost redată la paragraful 10 din prezenta decizie. ...
28. Prin încheierea de ședință pronunțată la 9 mai 2023, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății. ... ... ...
Sursa oficială ↗