Decizia CCR nr. 197/2015Paragraful 32

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.03.2015 · dosar 227/1.259/2014
Paragraful 32
26. În conformitate cu art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic confirmă, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat de creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, iar, potrivit prevederilor alin. (3) al art. 19 din aceeaşi lege, ceilalţi creditori pot contesta la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia creditorului. Astfel, împotriva deciziei creditorului care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor de a desemna, fără consultarea adunării creditorilor, un administrator judiciar sau un lichidator în locul celui provizoriu ori de a confirma administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu, creditorii interesaţi pot face contestaţie la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, în termen de 3 zile de la data publicării acestei decizii în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Totodată, potrivit art. 18 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, administratorul special formulează contestaţii în cadrul procedurii.
Sursa oficială ↗