Decizia CCR nr. 531/2014Paragraful 23
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 09.10.2014
- Dosarul
- 7.577/111/2012
19. Potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic confirmă, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat de creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, iar, în conformitate cu prevederile alin. (3) al art. 19 din aceeaşi lege, ceilalţi creditori pot contesta la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia creditorului. Astfel, împotriva deciziei creditorului care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor de a desemna, fără consultarea adunării creditorilor, un administrator judiciar sau un lichidator în locul celui provizoriu ori de a confirma administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu, creditorii interesaţi pot face contestaţie la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, în termen de 3 zile de la data publicării acestei decizii în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.