Decizia CCR nr. 199/2015Paragraful 29

21. Curtea reţine că, şi în prezentele cauze, autorii excepţiei critică abrogarea, pe calea textului supus controlului de constituţionalitate, a prevederilor art. 257 alin. (6) din Legea nr. 95/2006, apreciind că prin acest incident legislativ s-a creat un tratament juridic diferit între angajaţii aceluiaşi angajator. În contextul acestor susţineri, Curtea a subliniat că, potrivit art. 139 din Constituţie, "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege." Această reglementare reprezintă, în egală măsură, o garanţie pentru proprietatea cetăţenilor, în sensul că sumele plătite cu titlu de sarcini fiscale vor reprezenta voinţa legiuitorului, înlăturându-se astfel posibilitatea stabilirii unor contribuţii abuzive de către unele instituţii publice ale executivului, dar şi o consacrare a dreptului exclusiv de care se bucură legiuitorul de a stabili aceste contribuţii, persoanele care sunt ţinute să contribuie şi eventualele excepţii de la această obligaţie. În acest sens, sunt relevante cele reţinute în Decizia nr. 438 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 4 iulie 2012, prin care Curtea a statuat că "numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective. Aşa fiind, legiuitorul, dând expresie politicii fiscale şi bugetare adoptate la un moment dat, are deplina libertate de a stabili impozite şi taxe, în măsura în care acestea sunt proporţionale, rezonabile şi echitabile."