Decizia ÎCCJ nr. 77/2023 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Normele de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile
22. Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, cu modificările și completările ulterioare, și anume:
– art. 13 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004:
+
Articolul 13
Categoriile de persoane fizice care pot fi autorizate să procure arme letale
(1) Persoanele fizice de cetățenie română cu domiciliul sau reședința în România, care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) , pot fi autorizate, la cerere, să procure arme letale.
(2) Armele de apărare și pază pot fi procurate numai de către următoarele categorii de persoane:
a) demnitarii, magistrații, diplomații, militarii și polițiștii, pe perioada cât sunt în activitate și după încetarea activității, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepția situației în care aceștia și-au pierdut calitatea din motive imputabile lor; (…). ... ...
– art. 1 alin. 1 din Legea nr. 80/1995:
+
Articolul 1
Prin cadre militare, în sensul prezentei legi, se înțelege cetățenii români cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege. (…). ...
– art. 1 din Legea nr. 384/2006:
+
Articolul 1
(1) Soldații și gradații profesioniști constituie un corp distinct de personal militar, recrutat pe bază de voluntariat și situat la baza ierarhiei militare.
(2) Soldații și gradații profesioniști sunt angajați, pe bază de contract, în raport cu nivelul de pregătire, starea de sănătate și aptitudinile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, în funcții prevăzute în statele de organizare ale unităților militare cu grade corespunzătoare acestui corp de personal militar. ... ... ...
Sursa oficială ↗