Decizia CCR nr. 169/2015Paragraful 21

16. Prin urmare, Curtea constată că restrângerea exerciţiului dreptului la salariu nu se poate realiza decât cu respectarea exigenţelor constituţionale şi convenţionale referitoare la drepturile fundamentale amintite. Instituirea unui termen de prescripţie înăuntrul căruia poate fi exercitată acţiunea în justiţie vizând anumite drepturi fundamentale nu poate fi privită însă ca o astfel de restrângere, ci, aşa cum a arătat Curtea Constituţională în Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, ca o instituţie a cărei finalitate este asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a dreptului de acces la justiţie, "prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură." Prin urmare, instituirea unui termen de prescripţie al acţiunii referitoare la drepturile salariale se circumscrie dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora "conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege."