Decizia CCR nr. 168/2015Paragraful 14
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 19.03.2015
- Dosarul
- 2.405/284/2013
10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, potrivit normei tranzitorii cuprinse în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, dispoziţiile acestui act normativ nu se aplică antecontractelor care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acestei legi. Rezultă, din interpretarea per a contrario, că Legea nr. 17/2014 este aplicabilă antecontractelor încheiate anterior sub forma înscrisului sub semnătură privată, ceea ce echivalează, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, cu aplicarea retroactivă a acesteia. Atâta vreme cât o lege este în vigoare, iar părţile antecontractului sau conformat prevederilor acesteia, nu se pot pune în discuţie, după abrogarea ei, actele încheiate în temeiul prevederilor sale. În situaţia respingerii excepţiei de neconstituţionalitate de către Curte, problema care se pune este aceea a încălcării principiului egalităţii între cei care au încheiat antecontracte sub semnătură privată şi cei care au încheiat antecontracte în formă autentică, deoarece legea nu se aplică acestora din urmă. Textul de lege criticat este lipsit de claritate şi previzibilitate, existând vicii sub aspectul calităţii legii, ceea ce contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie coroborat cu prevederile art. 26 din Legea nr. 24/2000. Prin textul de lege criticat nu sunt respectate nici dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 prin modul imprecis de redactare a prevederii criticate.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.