Decizia CCR nr. 167/2015Paragraful 37
Paragraful 37
26. Totodată, Curtea reţine că instituirea prin lege a unor incompatibilităţi pentru funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind autorităţile comunale şi orăşeneşti, care, prin art. 121 alin. (2) , stabilesc că primarii şi consiliile locale funcţionează în condiţiile legii. În acelaşi timp, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, demnităţile şi funcţiile publice se exercită în condiţiile legii, astfel încât activitatea primarilor şi viceprimarilor, precum şi a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, a consilierilor locali şi a consilierilor judeţeni trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului de funcţionare a acestora. Astfel, Curtea constată că susţinerea autorului excepţiei, în sensul că prin stabilirea unor incompatibilităţi în cazul aleşilor locali, prevederile art. 87 şi art. 91 din Legea nr. 161/2003 adaugă la art. 121 din Constituţie, nu poate fi reţinută.
Sursa oficială ↗