Decizia CCR nr. 114/2015Paragraful 32
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 10.03.2015
- Dosarul
- 492/35/CA/2013
28. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea a reţinut, în esenţă, că prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 instituie una dintre incompatibilităţile specifice funcţiilor publice de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean. Astfel, funcţiile menţionate sunt incompatibile cu funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional. Din analiza textului de lege dedus controlului de constituţionalitate, în raport de exigenţele principiului securităţii juridice, prin prisma normelor constituţionale invocate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a constatat că acestea sunt norme clare, previzibile, care stabilesc cât se poate de precis conduita aleşilor locali.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.