Decizia CCR nr. 142/2015Paragraful 12
Paragraful 12
8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că prevederile art. 7 alin. (7) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare sunt neconstituţionale, deoarece nu prevăd o cale de atac împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă, în materia actelor de interpretare oficială emise de C.N.V.M./A.S.F., ceea ce echivalează cu imposibilitatea examinării cauzei de către instanţa de control judiciar, la un grad superior de jurisdicţie, sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei, golind de conţinut art. 129 din Constituţie, dreptul de acces liber la justiţie devenind, astfel, un drept teoretic şi iluzoriu. Apreciază că această soluţie legislativă nu îşi găseşte justificare şi prin raportare la faptul că hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat o contestaţie împotriva unei reglementări emise de C.N.V.M./A.S.F. poate să fie atacată cu o cale de atac, pe când hotărârea judecătorească pronunţată într-o cauză care are ca obiect contestarea unui act de interpretare oficială a propriilor reglementări, în temeiul art. 7 alin. (6) din Statut, este definitivă.
Sursa oficială ↗