Decizia CCR nr. 133/2015Paragraful 20

16. Guvernul, exprimându-şi punctul de vedere în Dosarul nr. 926D/2014, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că prin actul normativ criticat nu se refuză aplicarea hotărârilor judecătoreşti şi nu se neagă existenţa şi întinderea dreptului de proprietate astfel stabilit, ci, din contră, îl recunoaşte, statul luându-şi angajamentul ferm de a executa acele hotărâri întocmai, potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în ordonanţa de urgenţă. Prin urmare, nu se poate pretinde încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi nici a principiului egalităţii, deoarece modalitatea de executare eşalonată a sumelor de bani stabilite prin hotărârile judecătoreşti este aplicabilă în baza unei noi reglementări, care produce efecte de la intrarea sa în vigoare faţă de persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică. Se mai susţine că măsura suspendării de drept a procedurilor de executare este una necesară pentru realizarea finalităţii avute în vedere, constând în executarea hotărârilor judecătoreşti, fiind impusă, totodată, de specificitatea raporturilor juridice de drept fiscal şi procedură fiscală, materii ce aparţin sferei dreptului public, asupra cărora statul dispune de o marjă largă de apreciere şi în care subiectele de drept nu pot fi egale în drepturi şi obligaţii. Situaţia reglementată prin actul normativ criticat corespunde unei situaţii extraordinare în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, vizând un grad mare de abatere de la obişnuit, o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă şi independentă de voinţa Guvernului, care punea în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român.