Sari la conținut

Decizia CCR nr. 118/2015Paragraful 14

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
10.03.2015
Dosarul
306/104/2014

11. Avocatul Poporului consideră că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 sunt constituţionale. Arată că timbrul de mediu pentru autovehicule reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, similar taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementată prin Legea nr. 9/2012 şi taxei pe poluare pentru autovehicule reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în prezent abrogate, a fost instituit în acord cu legislaţia comunitară şi în realizarea obligaţiei înscrise în art. 35 alin. (2) din Constituţie potrivit căruia "Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept", respectiv dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. De asemenea, fără a constitui o sarcină excesivă, obligaţia de plată a timbrului de mediu are ca temei constituţional art. 35 alin. (3) şi art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală şi se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice. Ţinând cont de faptul că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, acesta poate fi exercitat conform dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile stabilite prin lege. Astfel, în deplin acord cu dispoziţiile art. 44 alin. (7) din Constituţie, potrivit cărora dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului, prin actul normativ criticat, legiuitorul a instituit în sarcina proprietarilor de autoturisme obligaţia de a plăti timbrul de mediu ce constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu care se gestiona de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului. Referitor la critica de neconstituţionalitate prin raportare la art. 115 alin. (4) , (5) şi (6) din Constituţie, constată că, în deplin acord cu dispoziţiile din Legea fundamentală, legiuitorul a motivat elaborarea actului normativ criticat prin necesitatea asigurării cadrului necesar în vederea realizării unor programe şi proiecte din domeniul protecţiei mediului, pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi pentru încadrarea în valorile-limită prevăzute de legislaţia comunitară în acest domeniu şi prin necesitatea de a se conforma cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanţă obiective, disponibile în mod obişnuit şi relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CO(2) . De asemenea, actul normativ criticat nu este adoptat în domeniul legilor constituţionale, nu afectează regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu vizează măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. Consideră că dispoziţiile art. 61 alin. (1) , art. 73 alin. (1) şi art. 108 alin. (1) şi (2) din Constituţie nu au incidenţă în cauza de faţă.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie