Decizia CCR nr. 93/2015Paragraful 13
Paragraful 13
11. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Precizează că înseşi dispoziţiile constituţionale ale art. 121 alin. (2) fac trimitere la un act normativ de nivel infraconstituţional, astfel încât este permisă stabilirea prin lege a unor incompatibilităţi pentru funcţiile de primar şi consilier local. Referitor la dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 176/2010, arată că acestea, stabilind elementele constitutive ale abaterilor disciplinare, conţin norme de trimitere în ceea ce priveşte sancţiunile aplicabile în caz de incompatibilitate sau conflict de interese, fără a manifesta deficienţe sub aspectul previzibilităţii. În fine, arată că raţionamentul din Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 nu poate fi aplicat mutatis mutandis în cauzele de faţă, de vreme ce acesta are în vedere mandatele de nivel constituţional, nu infraconstituţional, cum sunt cele ale primarilor sau ale consilierilor locali.
Sursa oficială ↗