Decizia CCR nr. 85/2015Paragraful 20

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra unor critici de constituţionalitate identice, prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) . Astfel, prin Decizia nr. 413 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 14 august 2014, paragrafele 21 şi 22, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi a statuat că, potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea nouă civilă dispune numai pentru viitor, aşadar aceasta nu poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau unor situaţii juridice finalizate la intrarea în vigoare a acesteia. În speţă, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, procedura administrativă derulată în temeiul Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente a fost continuată, potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu procedura reglementată prin acest din urmă act normativ. Prin urmare, contrar susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, raporturile juridice derulate între persoana îndreptăţită la restituire, pe de o parte, şi autorităţile administrative cu atribuţii în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii, pe de altă parte, nu sunt raporturi juridice finalizate, asupra cărora intervenţia legii noi ar aduce modificări esenţiale, de natură a genera o încălcare a principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile. Cu alte cuvinte, analiza pretinsei încălcări a principiului neretroactivităţii priveşte, în speţă, ansamblul procedurilor administrative finalizate prin emiterea titlului de despăgubire/deciziei de compensare în puncte, iar nu fiecare etapă în parte, astfel încât, din punctul de vedere al aplicării legii în timp, incidenţa legii noi asupra unor situaţii juridice în curs de constituire (facta pendentia) nu echivalează cu retroactivitatea acesteia. Mai mult, nu se poate vorbi de afectarea adusă unui drept câştigat, câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către Prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, până la emiterea deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte.