Decizia CCR nr. 316/2015Paragraful 24

18. Curtea observă că, prin Decizia nr. 413 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 14 august 2014, a examinat critici similare celor din cauza de faţă. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea nouă civilă dispune numai pentru viitor, aşadar aceasta nu poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau unor situaţii juridice finalizate la intrarea în vigoare a acesteia. În speţă, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, procedura administrativă derulată în temeiul Legii nr. 247/2005 a fost continuată - potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013 - cu procedura reglementată prin acest din urmă act normativ. Prin urmare, contrar susţinerilor autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, raporturile juridice derulate între persoana îndreptăţită la restituire, pe de o parte, şi autorităţile administrative cu atribuţii în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii, pe de altă parte, nu sunt raporturi juridice finalizate, asupra cărora intervenţia legii noi ar aduce modificări esenţiale, de natură a genera o încălcare a principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile. Cu alte cuvinte, analiza pretinsei încălcări a principiului neretroactivităţii priveşte, în speţă, ansamblul procedurilor administrative finalizate prin emiterea titlului de despăgubire/deciziei de compensare în puncte, iar nu fiecare etapă în parte, astfel încât, din punctul de vedere al aplicării legii în timp, incidenţa legii noi asupra unor situaţii juridice în curs de constituire (facta pendentia) nu echivalează cu retroactivitatea acesteia.