Decizia CCR nr. 24/2015Paragraful 9
Paragraful 9
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 încalcă principiul egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, inculpaţii care au fost trimişi în judecată, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală din 1969, şi cu privire la care nu a fost depăşită faza procesuală a camerei preliminare la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, beneficiind de dreptul de a invoca nulităţi absolute şi nulităţi relative intervenite în cursul urmăririi penale, care pot conduce la restituirea cauzelor la parchet, în timp ce inculpaţii trimişi în judecată conform prevederilor aceluiaşi cod, dar ale căror cauze se aflau în faza apelului la data anterior arătată, sunt privaţi de beneficiile conferite de procedura în cameră preliminară şi nu mai pot invoca încălcările anterior menţionate, fiind ţinuţi de interdicţiile prevăzute de Codul de procedură penală. Se arată că, întrucât verificarea legalităţii administrării probelor se face numai de către judecătorul de cameră preliminară, se înfăptuieşte o justiţie inegală faţă de persoanele aflate în curs de judecată în faza apelului la momentul intrării în vigoare a Codului de procedură penală, în raport de cele aflate la acel moment în procedura de cameră preliminară, cu toate că aceste persoane au fost urmărite penal sub imperiul aceluiaşi cod.
Sursa oficială ↗