Decizia CCR nr. 36/2015Paragraful 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.02.2015 · dosar 847/246/2014
Paragraful 15
12. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, având în vedere faptul că problemele expuse de autorul acesteia relevă aspecte legate de interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 17/2014, astfel cum au fost modificate, raportate la o situaţie de fapt concretă, aspect ce revine instanţei învestite cu soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, potrivit art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. De asemenea, arată că, în ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44, acestea nu au relevanţă în cauză, întrucât autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are calitatea de proprietar, ci este titular al unui antecontract de vânzare-cumpărare, care nu are caracter translativ de proprietate, ci dă naştere numai obligaţiei de a se transmite proprietatea bunului în viitor. În acest context, menţionează jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în care s-a statuat că dispoziţiile privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii se aplică numai titularilor dreptului de proprietate.
Sursa oficială ↗