Decizia CCR nr. 21/2015Paragraful 8

5. Totodată, dispoziţiile legale criticate instituie o discriminare în rândul persoanelor care au dobândit drepturi prin acte juridice de înstrăinare în temeiul legii vechi, împărţindu-i în două categorii: cei care au reuşit să obţină măsurile reparatorii pe care autorii lor au dorit şi au avut dreptul să le înstrăineze şi cei ce nu au reuşit să le obţină, doar pentru că dreptul de petiţionare al acestora din urmă a fost încălcat de către autorităţile chemate să îl respecte. Beneficiarii unei situaţii juridice contemporane aceleiaşi legi sunt trataţi diferit de noua lege, fără o justificare de ordin social, deoarece noua reglementare introduce ca singură măsură reparatorie - compensarea prin puncte -, în timp ce, anterior apariţiei acesteia, principiul primordial în materia restituirii imobilelor preluate abuziv era restituirea în natură. Limitarea libertăţii de a dispune de dreptul de proprietate se poate justifica numai prin îndeplinirea exigenţelor prevăzute de art. 53 din Constituţie. Or, înstrăinarea dreptului de proprietate de către beneficiarii legilor de restituire a fost determinată de un interes exclusiv privat, fără a pune în pericol vreun interes social-general la care norma constituţională menţionată face referire. În consecinţă, fiind lipsită de orice justificare, limitarea dreptului de proprietate echivalează cu o expropriere fără cauză de utilitate publică şi fără acordarea unei drepte şi prealabile despăgubiri, aşa cum dispune art. 44 alin. (3) din Constituţie. În acelaşi timp sunt afectate garanţiile prevăzute de art. 44 alin. (4) şi (5) din Constituţie, în virtutea cărora este interzisă confiscarea averii prezumate a fi licit dobândită, iar confiscarea din patrimoniul dobânditorului legal a procentului de 85% din totalitatea drepturilor stabilite de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, reprezentând o îmbogăţire fără justă cauză a statului, contravine democraţiei şi ordinii statului de drept. În lipsa transmisiunii, aceste drepturi ar fi trebuit să intre, în integralitatea lor, în patrimoniul persoanelor îndreptăţite, beneficiare ale Legii nr. 10/2001. În concluzie, se susţine că limitarea drepturilor notificatorilor, pe motiv că au îndrăznit să îşi transmită aceste drepturi, dispunând liber de ele şi în condiţii de perfectă legalitate, este în total dezacord cu dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.