Decizia CCR nr. 21/2015Paragraful 21

14. Astfel, cu privire la pretinsa încălcare a normelor fundamentale cuprinse la art. 44, referitoare la dreptul de proprietate privată, Curtea, prin Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, a reţinut, în esenţă, că politicile de restituire ce au stat la baza legilor cu caracter reparatoriu combină o componentă reparatorie/morală şi una patrimonială ce priveşte dreptul de proprietate. Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele şi îi privesc, în realitate, numai pe titularii iniţiali ai dreptului de proprietate, foşti proprietari, şi pe moştenitorii legali ori testamentari ai acestora. Tocmai de aceea legiuitorul a stabilit că unul dintre principiile care stau la baza acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 este acela al prevalenţei restituirii în natură, iar în ceea ce priveşte punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar, sau al moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, stabileşte că acestea nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare. Alta este soluţia legislativă din Legea nr. 165/2013 în situaţia în care persoanele care se considerau îndreptăţite şi care au depus notificări potrivit Legii nr. 10/2001 au cesionat dreptul de creanţă asupra statului român unor terţe persoane, încheindu-se cu aceste ocazii contracte de cesiune. În aceste situaţii legea a plafonat măsurile reparatorii ce pot fi acordate cesionarului, fapt ce a generat prezenta critică de neconstituţionalitate. Plecând de la analiza naturii juridice a acestor contracte de cesiune şi de la caracterul lor aleatoriu şi oneros, Curtea a reţinut că specificul acestora constă în incertitudinea, pentru ambele părţi, la momentul încheierii contractului, asupra întinderii sau chiar existenţei obligaţiei pentru una dintre părţi ori pentru ambele părţi contractante, deoarece depinde de un eveniment viitor şi incert, în cazul de faţă stabilirea dreptului de proprietate al cedentului. Fără a se putea stabili cu certitudine existenţa unui drept de proprietate al cedentului, care să determine un drept la despăgubire al cesionarului, nu se poate determina cuantumul câştigului ori al pierderii sau existenţa acestora, având în vedere că persoanele care se consideră îndreptăţite la măsurile reparatorii, dar şi cesionarii drepturilor de creanţă izvorâte din legile de restituire au doar vocaţia obţinerii unor măsuri reparatorii, calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv urmând a fi stabilită după epuizarea procedurilor prevăzute de legile restituirii (paragrafele 31-33 din decizia menţionată).